Intoarcere la comunicarea reala

Demn de notat este faptul că românii nu au reţinut decât înţelesul cultural, ecleziastic, al latinescului communicare, moştenit sub forma cuminecare. Preluarea recentă, pe cale savantă, şi a sensului laic al cuvântului, reprezentat de neologismul communicare, a condus la apariţia unui dublet etimologic bogat în semnificaţii. Cele două cuvinte surori dau seamă împreună de ambivalenţa procesului de comunicare, evidenţiindu-i dubla dimensiune, comunitară şi sacră.
Structura socială a comunicării devine structura propiei noastre conştiiţe şi valori acumulate prin experieţă şi remodelată mai departe puţin câte puţin până la disiparea valorii esenţiale a primei definiţii. Pentru că mesajul comunicat nu se opreşte la nivelul epidermei noastre ci pătrunde adânc în interiorul nostru transformând principii existente sau altele care nu le banuiam.
Se doreşte, nu ştim de către cine, globalizarea comunicării astfel încât aş numi-o personal după istoria biblică Babelenizarea dialectului vorbit, deci cu rădăcini mai adânci decât ne-am imaginat.
De la Babelenizarea pâna la Mc Donalizarea comunicării au trecut mai multe perioade şi epoci în care vorba s-a substituit unor schimbări şi moşteniri genetice.
Aş forţa o teorie cum că structura noastră socială se defineşte ca fiind una cromozomială, că memoria societăţii se bazează în primul rând pe transmiterea informaţiei de-a lungul transformării ei.
Din începuturil ancestrale ale formării în societăţi ca şi conştiiţă colectivă, omenirea a existat prin comunicare fie ea verbală, nonverbală, sau prin scris. Şi-a imbunătăţit doar calea de informare a moştenirii.
Comunicarea stă la baza organizării sociale, coagulând şi controlând raporturile “orizontale” dintre oameni , dar angajează totodată şi aspiraţiile lor “verticale”, într-o mişcare ascensională către planurile superioare ale realităţii. Nu poate trece neobservată, în această ordine de idei, paralela semnificativă cu dublul statut al cuvântului, care, pe lângă întelesul comun, situat in sfera semnatică a comunicării, îl are şi pe acela de Logos, Verb divin, apropiat prin cuminecare.
Aşezată sub semnul cruciform al acestei duble orientări, comunicarea dobândeşte o rezonanţă mai adâncă, un timbru metafizic, pe care definiţiile uzuale i-l refuză, din păcate. Să nu ezităm a i-l restitui.
Teria comuncării converge şi se aplică ca o mănuşă formulei lui Bergson, “fiecare clipă a vieţii noastre e gravidă de toate clipele precedente”, adică poartă în fiinţa ei “urme” ale tuturor stărilor de conştiinţă trecute........Oare vom reuşi să ne ancorăm genetic la primordiala comunicare, reconstrucţia ei se face pe această premisă mai mult decât pe orice altceva?

O punte peste o amintire abrupta

acum tu acolo o punte peste-o amintire abrupta
ca o adancime de eucaliptul meu interior
iti spuneam ca sufletul meu poate sa iti fie zbor
dar niciodata trupul meu nu-ti va fi rampa de lansare
tu acolo spunandu-mi iubirea mea
eu ma topesc inconjurandu-mi flacara mintii
zadarnic asa ceva nu voi pricepe oricat ar fi
o punte pestea amintirea abrupta


o mangaiere fara podul palmei
peste sufletul tau sunator
si azi ma apropie de libertate
doamne am gresit drumul strig
ca apa statatoare-n oglinzi
si vine alint de departe cineva
a numit iubire si a murit iubire pentru ca tu …


acum sunt sigur de linistea mea
ca un compas de masurat anvergura
unei aripi de inger

ionatan (nu stiu mai multe)

Monser pardon trebuie sa traiesc!

Specificati luna, anul si ziua cand v-ati nascut....asteptati se lucreaza aici ...
Suntem speriati la ghiseele unde trebuie sa platim serviciile de intretinere, umiliti cand trebuie sa ne facem buletinul, cand trebuie sa iti inscrii masina, la doctor, la politie si in orice institutie a statului. Nu ai voie decat sa simti apsarea deportarii, de data asta nu in Siberia ci, in tundra de gheata a umilintei, impasivitatii pentru ca nu-i asa, suntem obisnuiti sa rabdam.
Ciobanasul din legendara balada populara Miorita isi accepta destinul in loc sa ia masuri de aparare plangandu-se in fata unei biete oi. Mi se pare ridicol ,ma intreb daca acel care a scris Miorita era romanul care incearca din toata puterea azi sa supravietuiasca junglei impuse prin lipsa si umilinta.
Inca ma gandesc cu teama daca nu cumva trebuie sa tac in fata smecherilor ce se impun la tribunele lor din perioada electoratelor,in fata manelistilor ce imi ranjesc fara scrupule si arunca cu banii fara numar asemanandu-i nu cu rinocerii sufletului mort ci cu demonii ce isi fac azi loc dand din coate si calcand peste cadavrele tunurilor pe care le dau in spatiul istoric european. Nu insa peste mine si familia mea, peste ratiunea si Dumnezeul meu ultimele si cele mai puternice redute in care mai cred.
Se incearca din nou cooperativizarea sufletului cand tot ce te inconjoara incearca sa creeze imaginea falsa ca toate valorile care ti-au fost transmise din parinti sunt inutile, ca trebuie sa arunci tot ce inseamna bun simt, ratiune, cultura in marea uitarii si sa incerci contrariul lor. Atunci cand ceea ce ma caracterizeaza se duce pe apa sambetei ce mai ramane daca nu doar niste palme goale si o minte cat o gamalie de ac? Stau sa imi explic inca ratiunea de a trai si sa spun tuturor: nu domnilor eu trebuie sa cred in continuare in DUmnezeu in faptul ca exista ceva mai bun poate nu acum, poate intr-un viitor.
NU! Monser pardon eu trebuie sa traiesc...fara voi dar trebuie sa traiesc...

Indoiala lui Yeshua

Imi era sete si vroiam sa ating apa care era amara sau moarte
ce apa de foc imi arde continuu buza uscata si franta in sange
doar sarea din pieptu-mi se zbate pe geana si lacrima seaca ma cheama
ma roaga sa privesc libertatea rodirii inainte.
Pe cine gasesc, cu cine impart actul jertfirii in sine si cine mai sta
acuma cu mainile intinse cu mine.
O Iacove si tu Ioan nu stiti ce-ati cerut sa fiti langa mine
unu la dreapta si altul la stanga cand aici
la dreapta si la stanga Mea nu sunt decat talhari.
Simone cineva mi-a carat povara de cruce nu erai tu?
stai langa Mine sa privim sicomorii linistei dinspre dealuri
si la umbra maslinilor in apus sa vorbim despre noi.
sa vorbim despre noi.....si ciudat aceasta aripa de negura de deasupra Mea.
Eli ELi lama sabactani ......M-a apasa fiorul acesta din urma si vreau sa vorbesc cu tine Ioan.
Ochii uscati de lumina de dor imi sunt nepasari de fiori
peste mrejele tale Simone.
Si un dor imens ma incearca aici unde sunt
pe lemnul acesta ce i putred sa zbor langa tine sa te apleci iar cu capul pe pieptul Meu sa stiu sa cunosc adevarul iubirii din tine Ioan ,
Tata .... si gandul imi zboara departe de mine de locuri spre lumi de departe unde te vad pe tine Ioan si SImon si Toma si toti ceilalti si pe tine...
Ce simt, ce ciudat o gheara imi taie din vene si imi cresc aripi negre si rosii peste neprihanirea Mea.....
Ce gheara de sange si carne imi rupe camasa la sorti nu am nimic in rusinea ce m-a acoperit simt fiori de moarte si fiori de dor .
M-apuc cu maini , degete intoarse si chircite de cuie, ma apuc de amintiri cu tine ....de amintiri si nostalgii cand mi-ai promis, cu lacrimi mangaierea timpului Meu.
Si unii plang si altii nu ,
ma aplec sa vad un rod dantai la marginea hotarului lucrarii.

Sunt un temperament sanguin care isi face usor prieteni dar carora nu poate sa le ramana fidel din motive de plictiseala. Viitor si stralucit jurnalist(ma dau mare) traiesc in mai multe dimensiuni si sunt foarte ambitios. Ma detasez cu usurinta de probleme oricat de grave ar fi ele si ma concentrez la ce am de facut pe moment dar clachez si atunci nu mai cunosc pe nimeni si nimic. In rest as spune ca sunt optimist dar ciudat cu tot temperamentul meu optimismul imi trece repede si ma afund in moda EMO. Nu de alta dar asta o cunosteam inainte de 1992. In rest mai trageti si voi conluzii care ma cunoaste-ti. A, era sa uit, imi place foarte mult sa citesc orice imi pica in mana si asta de la varsta de 8 ani cand tata m-a privat de tv si asa nu aveai ce sa vezi si mi-a inoculat pasiunea pentru citit. Un sfat din partea mea: cititi si iar cititi, imaginea suprima cuvantul.